Conditii de calatorie in Dubai in contextul COVID 19

RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL:
- În Emiratul Dubai, din data de 7 iulie 2020, s-au deschis zborurile
dus-întors, inclusiv pentru turişti.
- Zborurile se vor efectua doar dacă se înregistrează un număr minim de
pasageri, în caz contrar, companiile aeriene anulând sau reprogramând zborurile
cu o informare prealabilă.
- Intrarea
cetățenilor străini, în scop turistic, este permisă doar în Emiratul Dubai
- Începând
cu data de 1 august 2020, este obligatorie efectuarea unui test molecular
pentru infecția cu COVID-19 (tip PCR), cu cel mult 96 de ore înainte de sosirea
în Emiratele Arabe Unite, inclusiv de către persoanele care tranzitează acest
stat. Rezultatul testului trebuie să fie prezentat în format tipărit, în limba
engleză.
- Pasagerii care îndeplinesc condițiile pentru revenirea în Emiratele
Arabe Unite trebuie să efectueze un examen medical şi să prezinte un certificat
eliberat de unul dintre centrele medicale aprobate de autoritățile emirateze
competente, pentru a se asigura că nu sunt infectați cu COVID-19.
- Autoritățile medicale de stat pot solicita reexaminarea călătorilor,
dacă consideră necesar.
MĂSURI PE PLAN INTERN:
Turiștii trebuie să efectueze un test molecular tip PCR cu o valabilitate
maximă de patru zile (96 de ore) înaintea sosirii în Dubai. Acestora li se va
cere să prezinte la sosirea pe aeroporturile din Dubai rezultatul testului tip
PCR, care să dovedească că nu au fost infectați.
Începând cu data de 1 august 2020, este obligatoriu testul molecular tip
PCR efectuat înainte de călătorie cu maxim 96 ore atât
pentru intrarea în Emiratele Arabe Unite, cât şi la plecarea din acest stat.
Aşadar, turiştii trebuie să efectueze în total 2 teste de tip PCR pentru
călătoria în Dubai.
- Personalul companiilor aeriene poate refuza îmbarcarea pasagerilor, dacă
aceștia prezintă simptome ale infecției cu COVID-19.
- Turiștii care se deplasează pe cale aeriană spre Dubai trebuie să se
asigure că îndeplinesc toate cerințele pentru intrarea în Emiratele Arabe Unite,
să dețină asigurare medicală internațională care să acopere şi costurile
tratării COVID-19 și să completeze o declarație de sănătate, la sosirea
aeroportul din Emiratele Arabe Unite.
- Este obligatorie descărcarea, pe un smartphone, a aplicației de monitorizare
a traseului (COVID-19 DXB) și completarea datelor personale, deoarece
facilitează coordonarea și comunicarea ușoară cu autoritățile din domeniul
sănătății, în cazul în care apar simptome COVID-19.
- Toate persoanele care sosesc vor fi supuse unei testări a temperaturii
corporale. Dacă un călător este suspectat că are simptome COVID-19, chiar dacă
deține un test PCR cu rezultat negativ, autoritățile din aeroport pot lua
decizia supunerii persoanei în cauză la un nou test. În această situaţie, până
la sosirea rezultatului testului în cca. 48 ore, persoana testată este plasată
în izolare. În cazul unui test cu rezultat pozitiv, turiştii trebuie să
completeze datele personale în aplicația COVID-19 DXB și să se izoleze într-o
locație indicată de autorităţi, timp de 14 zile, pe cheltuiala proprie.
Circulaţia între emiratele Abu Dhabi, Al Ain, Al Ruwais şi Al Dahfra este
permisă. Este obligatoriu testul PCR COVID-19, valabil 48 de ore, care se
prezintă la ieşire şi la intrare sau testul cu laser DPI care se
efectuează la punctul de trecere în emirat. Pentru deplasările interne în EAU,
în emiratul în Abu Dhabi este obligatorie efectuarea testului PCR după 6 zile
de la intrare .
Persoanele nerezidente, turişti, vizitatori, etc care sosesc în Dubai şi
vor să intre în emiratul Abu Dhabi se expun riscului de a nu fi permisă
intrarea întrucât acest emirat este deschis doar pentru rezidenţi. În situaţii
deosebite, dacă este permisă intrarea se efectuează carantina de 14 zile.
Toate persoanele care intră în emiratul Abu Dhabi pe cale aeriană,
maritimă, rutieră vor primi de la autorităţi la punctul de intrare şi vor purta
obligatoriu brăţara de monitorizare a traseului – tracking bracelet.